Telemedicina

Pandemia de coronavirus ne învață că trebuie să ne adaptăm rapid la situații noi, dificile, și să adoptăm cele mai eficiente soluții pentru a le face față. Este și cazul dreptului fiecărui român la sănătate, garantat prin Constituție. Îngrădirea acestui drept este dată de art. 25 din Codul Deontologic al Medicilor. Acesta trebuie abrogat pentru ca apoi, de urgență să fie implementată TELEMEDICINA!

Se estimează la nivel mondial, că, în medie, mai mult de 70% dintre toate consultațiile, indiferent de specialitatea medicală, ar putea fi mutate în mediul online.

Avem aparatură performantă care poate monitoriza și investiga pacienții acasă la ei, fară să fie nevoie să se deplaseze. Am scuti timp, bani, efort, materiale, utilități; am proteja în mod real omul aflat în suferință.
ȘI NU NUMAI! Am avea acces la consultații oferite de cei mai buni specialiști, indiferent de localitatea în care ei se afla, atât de simplu, printr-un simplu click.

Semnează și tu dacă vrei ca dreptul la ocrotirea sănătății tale să fie cu adevărat garantat!

Semnează Petiția

Semnat de: 64 Persoane
Target: 5.000